Monica Mardare, o doctoriță româncă, a fost găsită moartă în cabinetul său din Franța. Cei care au făcut descoperirea au fost chiar pacienții ei.
Monica avea 46 de ani și a fost găsită fără viață joi.
Românca a fost recrutată acum zece ani de fostul primar al orășelului din centrul Franței, Gérard Mayaud: „M-am consultat cu farmacista, doamna Acker, pentru a găsi un înlocuitor pentru dr. Morteau la vremea respectivă”. Marina Mardare sosise cu soțul și fiul ei. „Lucra deja în mediul rural din România și aici a spus că a găsit paradisul”.
Românca era apreciată de oamenii din Chaillac. „A fost un șoc”, a spuns un localnic, relatează presa locală.
În fața ușii biroului său, flori, lumânări și mesaje „Te iubim foarte mult, mulțumim! Vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna …”
„Sunt unele zile mai triste decât altele. Astăzi e una dintre ele. Vreau să transmit cele mai sincere condoleanțe familiei și celor dragi dr. Monica Mardare, care ne-a părăsit brutal astăzi. Monica a fost o femeie cu suflet mare, care s-a atașat repede de noi toți.
Era plină de dragoste pentru oamenii pe care i-a întâlnit. Ne-a iubit țara, atât de mult încât a obținut cetățenie franceză anul trecut. A iubit-o atât de mult încât a decis să se stabilească aici, să muncească pentru asta și să-și construiască o casă.
Viața este mult prea nedreaptă când ia de lângă noi astfel de oameni. În această seară am vrut să o salut și să o omagiez pe Monica, această persoană frumoasă, plecată mult prea devreme dintre noi”, a scris primarul din Chaillac pe Facebook.